Vedeta El Kaddouri şi-a cam semnat sentința la CFR Cluj! Dan Petrescu a făcut anunțul: „E a 10-a anul acesta”

Vedeta El Kaddouri şi-a cam semnat sentința la CFR Cluj! Dan Petrescu a făcut anunțul: „E a 10-a anul acesta”
  • Publicat:

Dan Petrescu, revenit pe banca lui CFR Cluj pe finalul acestui sezon, a anunțat că vedeta El Kaddouri şi-a cam semnat sentința.

Chiar dacă a stat departe de fotbalul românesc în acest sezon, Dan Petrescu s-a săturat de felul în care a tratat El Kaddouri fotbalul în actuala stagiune.

Vedeta El Kaddouri a ajuns la a 10-a ruptură musculară în acest an, iar Dan Petrescu a dat de înțeles că vedeta lui CFR Cluj şi-a cam semnat sentința

Omar El Kaddouri a ajuns la CFR Cluj la începutul anului, dar nu a jucat decât în nouă dintre cele 16 meciuri ale lui CFR Cluj în Superligă. A marcat un singur gol, când CFR Cluj a învins FC U Craiova cu 3-1, în deplasare, în etapa 26 din sezonul regulat.

De atlfel, în acea partidă s-a și accidentat, fiind înlocuit în minutul 63 cu Avounou. A revenit în play-off, dar nu a prins niciodată mai mult de 20 de minute, lucru care l-a exasperat pe Dan Petrescu.

„Pe El Kaddouri n-am cum să-l folosesc, pentru că va pleca în Serbia, la Marijana. Am înțeles că a 10-a ruptură anul ăsta.

Și a fost un antrenament ușor, dar dacă s-a rupt… Nu cred că va fi apt la următoarele meciuri. Noi totuși încercăm, de aceea l-am trimis și în Serbia”, a spus Dan Petrescu.

Primul meci al lui Dan Petrescu în al patrulea mandat la CFR Cluj este cu Rapid

Pentru CFR Cluj urmează meciul de pe teren propriu cu Rapid, prigramat duminică, 5 mai, de la ora 21:30, pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca, în etapa a 8-a a play-off-ului Superligii.

Va fi primul meci din al patrulea mandat al lui Dan Petrescu pe banca grupării ardelene. El semnase un contract valabil de la 1 iunie, dar a acdeptat să preia echipa mai devreme deoarece CFR Cluj rămăsese fără antrenor cu licenţă Pro.

„Au fost probleme în acest sezon, dar acum CFR este într-o poziţie bună. Şi depinde numai de ea. Deci dacă rezultatele vor fi bune în ultimele trei meciuri atunci echipa va fi în Europa, pentru că ăsta e obiectivul.

Trebuie să mi-l asum, pentru că am venit acum. Şi e clar că dacă îl atingem e meritul tuturor antrenorilor care au fost aici. Recunosc, aş fi avut nevoie de o pauză, dar când CFR Cluj mă cheamă e greu să refuz”, a mai transmis Petrescu.

Petrescu voia o pauză mai lungă după ce a plecat de la Jeonbuk, dar CFR Cluj rămăsese fără antrenor cu licență Pro

Tehnicianul a mai precizat că, în momentul în care a plecat în Coreea de Sud, la Jeonbuk, obiectivul a fost să câştige Cupa Campionilor Asiei. Ca urmare, când a văzut că nu mai sunt șanse, a decis să revină în România.

Petrescu a dezvăluit că primul telefon l-a primit de la patronul de la CFR Cluj, Nelu Varga. Ar fi vrut să aibă o pauză mai lungă după „aventura” din Coreea de Sud, dar Varga i-a spus că nu mai are antrenor cu licență Pro, deoarece mandatele lui Ovidiu Hoban şi Francisc Dican au expirat.

Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×